Skip to content

Două noi apeluri de proiecte, în valoare de 582,73 milioane euro, au fost lansate în consultare publică, în cadrul Priorității 1 – POCIDIF

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin Organismul Intermediar pentru Cercetare, împreună cu Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (POCIDIF), au lansat în consultare publică două ghiduri, care au ca scop susținerea, pe de o parte, a celor 5 proiecte prioritare în domeniul tehnologiilor avansate și crearea de hub-uri de inovare și transfer tehnologic, predefinite la nivelul programului și, pe de altă parte, a proiectelor care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene.

Perioada de consultare publică este de 15 zile lucrătoare, de la data lansării acestora în consultare publică.

Detalii suplimentare privind cele două ghiduri supuse consultării publice pot fi accesate utilizând link-urile de mai jos:

pentru Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 1.2 Sprijin pentru proiecte în domeniul tehnologiilor avansate si crearea de hub-uri de inovare și transfer tehnologic în domenii prioritare:

https://www.poc.research.gov.ro/ro/articol/4417/solicitantului-aferent-ac-iunii-1-2-sprijin-pentru-proiecte-in-domeniul-tehnologiilor-avansate-si-crearea-de-hub-uri-de-inovare-i-transfer-tehnologic-in-domenii-prioritare-din-cadrul-pocidif

pentru Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 1.3 Finanțarea proiectelor care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene:

https://www.poc.research.gov.ro/ro/articol/4418/lansat-in-consultare-publica-ghidul-solicitantului-aferent-ac-iunii-1-3-finan-area-proiectelor-care-vizeaza-sinergii-cu-ac-iunile-orizont-europa-i-alte-programe-europene-din-cadrul-pocidif

Eventualele observații și sugestii referitoare la aceste ghiduri, pot fi transmise, prin utilizarea formularelor online, disponibile la:

https://www.mcid.gov.ro/interes-public/consultare-publica-ghidul-solicitantului-sprijin-pentru-proiecte-in-domeniul-tehnologiilor-avansate-si-crearea-de-hub-uri-de-inovare-si-transfer-tehnologic-in-domenii-prioritare/

și respectiv,

https://www.mcid.gov.ro/interes-public/consultare-publica-ghidul-solicitantului-finantarea-proiectelor-care-vizeaza-sinergii-cu-actiunile-orizont-europa-si-alte-programe-europene/

Din aceeași categorie…

Ministrul Bogdan Ivan anunță finalizarea instalării tuturor echipamentelor pentru cloudul dedicat în centrul de date STS de la Brașov

Ministrul Bogdan Ivan anunță finalizarea instalării tuturor echipamentelor pentru cloudul dedicat în centrul de date STS de la Brașov

Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a verificat astăzi stadiul implementării cloudului guvernamental, principalul livrabil al digitalizării administrației din…
MCID anunță adoptarea unor reglementări clare și transparente pentru promovarea și recrutarea în ecosistemul național de cercetare-dezvoltare și inovare

MCID anunță adoptarea unor reglementări clare și transparente pentru promovarea și recrutarea în ecosistemul național de cercetare-dezvoltare și inovare

 Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a inițiat două seturi de norme metodologice esențiale pentru îmbunătățirea proceselor de recrutare și…
Precizări de presă – Mecanismul de raportare #nofake al MCID

Precizări de presă – Mecanismul de raportare #nofake al MCID

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a lansat în luna mai mecanismul de raportare #nofake, pentru a facilita transmiterea, analiza…

Sari la conținut