Skip to content

Anunț privind organizarea unei întâlniri de dezbatere publică

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, organizează luni, 1 aprilie 2024, începând cu ora 11.00, dezbaterea publică pe tema proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicații de interes național şi condițiile implementării rețelelor 5G și invită pe toți cei interesați să participe la această dezbatere.

Conform agendei, în cadrul dezbaterii publice, se vor discuta aspecte legate de promovarea și aprobarea proiectului de lege. Varianta finală a proiectului de lege, va integra observațiile primite pe perioada consultării, precum şi eventuale actualizări rezultate în urma dezbaterii publice din data de 1 aprilie 2024.

Dezbaterea Publică se va desfășura în format hibrid, fizic și/sau online, prin intermediul aplicației Zoom. Menționăm faptul că, din  motive logistice, participarea fizică se va realiza până la o capacitate de maximum 20 de persoane, accesul făcându-se în ordinea înscrierii online a participanților, astfel cum este detaliat mai jos, în prezentul anunț. Totodată, participanții care doresc să ia cuvântul sunt rugați să menționeze acest aspect în e-mailul de înscriere la dezbaterea publică.

Persoanele înscrise să ia cuvântul pentru prezentarea poziției/propunerilor pe marginea proiectului de lege, vor avea la dispoziție un timp limitat de intervenție, respectiv aprox. 5 min./persoană, dar care va putea fi actualizat și comunicat la începutul dezbaterii în funcție de numărul de persoane înscrise, corelat cu perioada prevăzută pentru desfășurarea evenimentului, pentru care se alocă un buget total de timp de maxim 120 de minute.

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării va trimite link-ul de acces la dezbaterea publică şi informaţii suplimentare privind desfășurarea întâlnirii, doar celor care au solicitat participarea pe adresa de e-mail: comunicare@mcid.gov.ro. Calitatea audio/video a dezbaterii publice depinde de limitările tehnice ale platformei de videoconferinţă Zoom, de numărul participanţilor înscrişi şi conectaţi simultan şi de conexiunea la internet a fiecărui participant în parte.

Întâlnirea de dezbatere publică va include următoarea agendă:

  • Prezentarea succintă a motivației și a proiectului de act normativ supus dezbaterii publice,
  • Prezentarea verbală de către cetățenii interesați a propunerilor privind modificarea proiectului de act normativ supus dezbaterii publice,
  • Închiderea întâlnirii și prezentarea etapelor următoare în procesul de adoptare, cu menționarea termenelor aferente.

Pentru o bună desfăşurare a dezbaterii publice, vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră până vineri, 29 martie 2024, ora 14.00, la adresa de e-mail comunicare@mcid.gov.ro precizând: numele şi prenumele, instituţia/organizaţia pe care o reprezentaţi (dacă este cazul), un număr de telefon şi adresa de e-mail, dar şi modul de participare: fizic sau online.

De asemenea, cei care doresc să participe la dezbaterea publică fizic, trebuie să aibă în vedere că accesul în instituție se va realiza în baza unui act de identitate. Precizăm totodată și faptul că înscrierea, în vederea participării la dezbaterea publică, atât în format fizic, cât și în format online, echivalează cu acordarea consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit prevederilor legale în vigoare aferente GDPR.

Pentru informaţii suplimentare vă stăm la dispoziție pe adresa de e-mail: comunicare@mcid.gov.ro.

Notă: Vă rugăm să aveți în vedere faptul că accesul în sala de desfășurare a evenimentului, nu mai este permis după ora de începerea a acestuia, astfel cum a fost publicată în prezentul anunț.

 

Din aceeași categorie...

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

În cadrul procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul de Politici Digitale din…
Sari la conținut