Skip to content

Rezultatele în urma evaluării instalațiilor și obiectivelor din cadrul unităților de cercetare pentru a fi incluse în lista instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național (IOSIN)

În perioada 17.10-23.11.2022 s-a desfășurat evaluarea IOSIN, conform calendarului publicat pe pagina web a  MCID.

Procesul de evaluare a vizat UCD în cadrul cărora există instalații și obiective speciale de interes național – IOSIN cuprinse în lista aprobată prin HG nr. 786/2014, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 690 din 22.09.2022, cu modificările și completările ulterioare, excepție făcând ELI-NP, acesta fiind inclus în lista IOSIN în anul 2020.

În acest sens, au fost avute în vedere pentru evaluare un număr de  34 IOSIN existente (ELI-NP face excepție de la evaluare), dintre care, pentru un număr de  5 IOSIN nu s-au depus, în acest sens, cererea de evaluare și documentele necesare procesului de evaluare.

UCD care nu au depus solicitări pentru evaluarea IOSIN din cadrul acestora sunt:

–       INCD Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor;

–       Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară – Iași (Centrul de vizualizare avansată);

–       Universitatea Tehnică Cluj – Napoca (Centrul Grid al Universității Tehnice din Cluj Napoca (CGUTC);

–       Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași (Sistemul Grid pentru cercetarea de fizică și domenii conexe);

–       Universitatea Politehnica București (Centrul Grid RO-03-UPB din cadrul Centrului Național de Tehnologia Informației).

În urma procesului de evaluare au fost acordate punctaje pentru fiecare din cele 10 criterii de evaluare. În urma aplicării mediei aritmetice (pana la diferențe de 10 puncte între evaluatori) și medierea între evaluatori (la diferențe mai mari de 10 puncte) s-au obținut punctajele totale pentru fiecare IOSIN evaluat.

Un număr de 27 IOSIN au obținut minim 70 puncte și peste, calificându-se astfel pentru menținerea în listă ca instalații și obiective speciale de interes național;

Un număr de 2 IOSIN (Depozit național de deșeuri radioactive – IFIN-HH și Crescătoria de animale de laborator – INCDMM) nu au obținut punctajul minim de 70 puncte.

Centralizatorul cu rezultatele evaluării

Nr.crt.

INSTITUȚIE

IOSIN

Punctaj TOTAL

1

INCD Medico-Militară Cantacuzino

Centrul National de Intervenție in Microbiologie, Parazitologie si Etimologie Medicala

95,17

2

INCD Aerospațială Elie Carafoli – INCAS

Laborator de Experimentări Aerodinamice la Viteze Mari -Sufleria Trisonică si Tubul Ludwig

87,67

3

INCD Aerospațială Elie Carafoli – INCAS

Laborator Aeropurtat pentru Cercetări Atmosferice de Mediu – ATMOSLAB

86,83

4

INCD Aerospațială Elie Carafoli – INCAS

Laborator de Experimentări Aerodinamice la Viteze Mici -Sufleria Subsonica

86,00

5

INCD Turbomotoare COMOTI

Centrul de Cercetări si Experimentări in Domeniul Acusticii si Vibrațiilor

84,33

6

INCD Turbomotoare COMOTI

Stand de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare  pentru Aplicații Aeronautice (civile/militare) si Industriale

83,67

7

 INCD pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” IFIN HH

4* Sistem liniar de accelerare TANDEM

82,83

8

INCD Turbomotoare COMOTI

Complex termogazodinamic

82,83

9

INCD pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice  – ICSI Rm. Vâlcea

Centrul National pentru Hidrogen si Pile de Combustie

82,17

10

INCD Geologie Marina GeoEcoMar

Nava de Cercetări Multidisciplinare – Mare Nigrum

81,50

11

 INCD pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” IFIN HH

5* Accelerator Ciclotron TR 19

80,33

12

INCD pentru Fizica Pământului

Rețea seismica Națională (stații seismografice cu înregistrare locala, stații telemetrice prin radio, rețele de acceleratoare analogice AMA 11 si digitale K2)

80,33

13

UPB – CNMN

26* Laboratorul ” Centru National de Micro si Nanomateriale”

79,83

14

INCD in Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei si Teledetecției – IGR București

Muzeul Geologic National

79,33

15

INCD pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice  – ICSI Rm. Vâlcea

Instalație – Pilot Experimental pentru Separarea Tritiului si Deuteriului

78,83

16

INCD pentru FIZICA MATERIALELOR

Rețea Națională de instalații de instalații complexe de tip XPS/ESCA

78,50

17

INCD pentru Securitate Miniera si Protecție Antiexploziva – INSEMEX Petroșani

Poligon de Cercetare-Dezvoltare si Încercări Materiale Antiexplozive, Substanțe Inflamabile/Toxice, Echipamente Antiexplozive si Instruirea Personalului de Intervenție pentru Medii Toxice/Explozive – PCDIEx

76,83

18

INCD pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare – TIM Cluj Napoca

Centrul de Cercetare pentru Izotopi Stabili ușori (D, 13C, 15N, 18O)

75,17

19

 INCD pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” IFIN HH

6* Instalație de iradiere cu scopuri multiple – IRASM

75,00

20

INCD in Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei si Teledetecției – IGR București

Observatorul Geomagnetic National Surlari

74,83

21

INCD Geologie Marina GeoEcoMar

Centrul național de Monitorizare – Alarmare si Hazarde Naturale Marine – EUXINUS si Rețea Black Sea Security

74,50

22

INCD si Încercări pentru Electrotehnica – ICMET Craiova

Sistem de producere, Măsurare si Înregistrare a Curenților de Scurtcircuit

74,00

23

INCD pentru Fizica Pământului

Laborator – centrul național de date (CTBT – Tratatul de interzicere totala a experiențelor nucleare) Muntele Roșu

73,42

24

INCD pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare – TIM Cluj Napoca

RO-14-ITIM centru GRID de Interes National in Zona Nord-Vest a României din cadrul INCD TIM

72,83

25

INCD pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei – IFIN HH

Sistemul GRID pentru Cercetarea de Fizica si Domenii Conexe IFIN GRID din cadrul IFIN

71,83

26

 INCD pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” IFIN HH

2* Stație de tratare și depozitare a deșeurilor radioactive-STDR

70,17

27

Institutul de Studii Spațiale

Sistemul GRID pentru Cercetarea de Fizica si Domenii Conexe ISS GRID din cadrul ISS

70,00

1

 INCD pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” IFIN HH

3* Depozit național de deșeuri radioactive DNDR

67,33

2

INCD Medico-Militară Cantacuzino

Crescătoria de Animale de Laborator – ANIMALERIA SPF

51,42

 
 

În urma analizei la nivelul subcomisiilor și la nivelul comisiei de evaluare s-au observat sinergiile și/sau complementaritățile dintre unele instalațiile și obiectivele speciale de interes național, luându-se în considerare atât factori de ordin administrativ cât și de ordin tehnic/ științific. În urma analizei se va propune reorganizarea unora dintre IOSIN în acord cu domeniile de specializare inteligentă din SNCISI 2022-2027 aprobată prin H.G. nr. 933/2022 și cu încadrarea în prevederile PNCDI IV aprobat prin H.G. nr.1188/2022.

Măsurile de reorganizare luate în considerare sunt în corelare cu jaloanele și țintele din PNRR, contribuind la utilizarea în comun a infrastructurii existente de cercetare și, implicit, la diminuarea fragmentării existente în sistem. IOSIN finanțate vor fi, în limitele posibilităților, dezvoltate pe bază colaborativă non-exclusivă, astfel încât să servească în principal sistemului de cercetare-dezvoltare în sens larg și nu numai instituției gazda.  Se urmărește și crearea și dezvoltarea unor rețele naționale tematice, prin asocierea de IOSIN, care să producă și să administreze date și informații tehnico-științifice, provenite de la toate echipamentele de cercetare-dezvoltare esențiale, specifice, pentru anumite domenii din SNCISI 2022-2027.

În conformitate cu metodologia de evaluare, UCD pot depune contestații în perioada 25-29.11.2022 în format letric, la sediul MCID din strada Mendeleev nr. 21-25, Registratura MCID, sau în format electronic – pdf, la adresa de email secretariat.ditt@research.gov.ro. Contestațiile se depun exclusiv pentru nerespectarea procedurilor privind procesul de evaluare.

Din aceeași categorie...

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

În cadrul procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul de Politici Digitale din…
Sari la conținut