Skip to content

Educație high-tech în laboratoarele de pe platforma de la Măgurele

În cadrul Şcolii de vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh), 82 de elevi de liceu şi 38 de profesori din aria STEM (fizică, chimie, biologie, matematică, informatică, geografie, tehnologii) şi consilieri şcolari din învăţământul gimnazial şi liceal vor participa,  în perioada 20 august – 3 septembrie 2022, la activităţi de învăţare şi programe de dezvoltare personală şi profesională menite să promoveze abordări noi în educaţia pentru ştiinţă.

Ajuns la a cincea ediţie în 2022, evenimentul se desfăşoară în cadrul parteneriatului dintre Universitatea din Bucureşti, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Organizată cu patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, școala de vară pune accent pe tehnologii inovative şi rolul acestora în dezvoltarea societății.

Prezent la evenimentul de deschidere, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a recomandat participanților să nu se lase niciodată descurajați. “Nu lăsați pe nimeni să vă taie vreodată aripile! De veți alege să rămâneți în România, și îmi doresc din suflet să o faceți și să faceți excelență în cercetare la noi acasă, sunt convins că pe parcursul acestei Școli de Vară vă veți convinge singuri că se poate și la noi în România. Dacă însă plecați, vă încurajez să reveniți acasă. Satisfacția pe care o ai făcând lucruri pentru țara ta, pentru familie, pentru prieteni, pentru oamenii pe care-i iubești nu se compară cu nimic și vă rog să țineți cont de acest lucru”.

Din aceeași categorie...

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

În cadrul procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul de Politici Digitale din…
Sari la conținut