Skip to content

Peste 35 de proiecte de transfer tehnologic vor fi finanțate cu 1,5 milioane de lei fiecare, prin programul Parteneriate pentru Inovare

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a lansat competiția pentru „Proiecte de transfer la operatorul economic (PTE)”, cu un buget de 53.000.000 lei, fonduri din Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV), având ca scop creșterea competitivității economice, prin asimilarea rezultatelor CDI ale organizațiilor de cercetare și transferul acestor rezultate către piață.

„Finanțăm cu 53 de milioane de lei transferul tehnologic al peste 35 de soluții inovative, validate în laboratoarele de cercetare, către industria și economia românească. Sprijinim astfel dezvoltarea economiei, prin inovațiile pe care românii geniali le-au generat în domenii precum digitalizare, spațiu, agricultură, climă, energie, mobilitate, sănătate sau securitate civilă”, a declarat ministrul Cercetării, Bogdan Ivan.

Obiectivele finanțării sunt:

  • dezvoltarea și/sau fabricarea de prototipuri şi instalații pilot pentru produse, tehnologii, servicii noi sau semnificativ îmbunătățite din domenii de specializare inteligentă sau de prioritate publică;
  • întărirea capacităţii de inovare a întreprinderilor și crearea de noi produse, sisteme, tehnologii și servicii cu potențial de exploatare comercială pe piața internă şi internațională;
  • stimularea creșterii cheltuielilor sectorului privat în cercetare-dezvoltare, atât pentru propriile activităţi, cât şi pentru colaborarea cu organizaţiile de cercetare publice;
  • racordarea cercetării aplicative şi a progresului tehnologic din România la evoluția şi cerinţele mediului socio-economic naţional şi internațional.

Termenul limită de transmitere a propunerilor de proiecte este 16 februarie 2024, ora 16:00. Depunerea proiectelor se face într-o singură etapă, folosind platforma online https://uefiscdi-direct.ro.

Durata proiectelor trebuie să fie de minim 12 luni și maximum 24 de luni.

Finanțarea de la bugetul de stat acordată pentru un proiect este de 1.500.000 lei, cu respectarea schemei de ajutor de stat aprobată în acest sens. La nivelul unui proiect, finanțarea de la bugetul de stat solicitată de către întreprinderile participante în proiect trebuie să fie de minim 50% din valoarea totală a proiectului de la bugetul de stat.

Fiecare propunere de proiect trebuie să fie depusă de o întreprindere care derulează activități de cercetare-dezvoltare, coordonatoare a proiectului, în parteneriat cu cel puțin o organizație de cercetare de drept public sau privat. Din structura parteneriatului pot face parte şi alte întreprinderi.

Pentru constituirea acestui parteneriat, MCID recomandă platforma BrokerMap, inițiativa UEFISCDI de a facilita gratuit comunicarea, schimbul de idei și servicii, precum și parteneriatele între inovatori, creatori și implementatori – https://www.brainmap.ro/brokermap.

Condițiile de participare, tipurile de activități eligibile și criteriile de eligibilitate sunt detaliate la adresa https://uefiscdi.gov.ro/proiect-de-transfer-la-operatorul-economic.

Din aceeași categorie...

MCID a organizat conferința de prezentare a programului Nucleu

MCID a organizat conferința de prezentare a programului Nucleu

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”…
Finanțăm cu 50 de milioane de lei transformarea digitală a 1000 de primării și consilii județe

Finanțăm cu 50 de milioane de lei transformarea digitală a 1000 de primării și consilii județe

La propunerea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi actul normativ pentru finanțarea…
România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

România este parte a Proiectului European pentru Infrastructura de Date Genomice (GDI), o etapă importantă în consolidarea capacităților țării noastre…
Sari la conținut