Skip to content

Secretarul de stat Eduard Mititelu a reprezentat România la Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie (Telecomunicații)

Eduard Mititelu, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a reprezentat România la  Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie (Telecomunicații), care a avut loc la Bruxelles, la data de 5 decembrie 2023.

În cadrul reuniuni Consiliului, miniștrii telecomunicațiilor au convenit asupra unei abordări generale cu privire la regulamentul privind măsurile de reducere a costului instalării rețelelor de comunicații electronice gigabit, care vizează reducerea costurilor inutil de ridicate ale instalării infrastructurii de comunicații electronice.

De asemenea, miniștrii au participat la dezbaterea pe tema „Leadershipul tehnologic și de competitivitate”, cu accent pe investițiile în rețele și infrastructuri digitale. În cadrul acesteia au fost abordate provocările și oportunitățile pentru competitivitatea și sustenabilitatea pe termen mediu și lung, măsurile care ar trebui promovate pe piața telecomunicațiilor pentru un mediu digital sustenabil și sigur, dar și pentru a garanta securitatea și rezistența cablurilor submarine critice, inclusiv, dar fără a se limita la guvernanță, reglementare și finanțare. Consultarea publică relevantă realizată de Comisia Europeană în primul semestru al acestui an a concluzionat că operatorii europeni de telecomunicații au nevoie de amploare și agilitate pentru a se adapta la această revoluție tehnologică, dar sunt împiedicați de fragmentarea pieței.

Totodată, miniștrii telecomunicațiilor au luat act de un raport intermediar referitor la Regulamentul privind solidaritatea cibernetică (CSoA), care stabilește măsuri de consolidare a solidarității și a capacităților de la nivelul UE pentru detectarea amenințărilor și a incidentelor de securitate cibernetică, pregătirea legată de acestea și contracararea lor.

Agenda Consiliului a mai inclus o serie de puncte de informare ale președinției spaniole privind:

  • Regulamentul de stabilire a normelor armonizate referitoare la inteligența artificială (AIA);
  • Regulamentul de modificare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 în ceea ce privește stabilirea unui cadru pentru Identitatea digitală europeană (eIDAS2);
  • Regulamentul de stabilire a măsurilor pentru un nivel înalt de interoperabilitate a sectorului public în întreaga Uniune (IEA);
  • Regulamentul de modificare a Legii privind securitatea cibernetică ca în ceea ce privește serviciile de securitate gestionate (CSA+);
  • Regulamentul privind cerințele orizontale de securitate cibernetică pentru produsele cu elemente digitale (CRA). De asemenea, Comisia Europeană a prezentat inițiativele internaționale în domeniul digital (cu accent pe TTC și parteneriate digitale) – Gateways europene de date ca element cheie al Declarației Ministeriale a UE pe tema Deceniului Digital;
  • Conferința Mondială privind Radiocomunicațiile ITU 2023 (WRC-23)

Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a avansat propunerea privind modificarea Legii privind securitatea cibernetică. Secretarul de stat Eduard Mititelu a declarat că certificarea serviciilor de securitate gestionate este un mijloc eficient de a crea încredere în calitatea acestor servicii, iar întregul proces de certificare joacă un rol din ce în ce mai important în prevenirea și atenuarea incidentelor de securitate cibernetică.

Credem cu tărie că Uniunea Europeană trebuie să înființeze o rețea de centre de operațiuni de securitate (SOC) transfrontaliere pentru a spori capacitățile de detectare și de reacție, precum și un mecanism de urgență eficient în caz de reacție și de recuperare imediată în cazul unor incidente de securitate cibernetică semnificative și de amploare”, a precizat secretarul de stat Eduard Mititelu, în timpul alocuțiunii din cadrul Consiliului.

Tototdată, demnitarul român a mulțumit comisarului Thierry Breton pentru că a prezentat o propunere echilibrată și cuprinzătoare care implică structurile actuale pe care le avem în Uniunea Europeană, respectiv ENISA, Centrul de competență în materie de securitate cibernetică (ECCC), rețeaua EU- CSIRTs și EU-CyCLONe.

Din aceeași categorie...

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

În cadrul procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul de Politici Digitale din…
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au semnat protocolul pentru primul program de dezvoltare a dronelor 100% românești

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au semnat protocolul pentru primul program de dezvoltare a dronelor 100% românești

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea au semnat marți, 05 noiembrie…
Finanțăm cu 24 de milioane de euro cele 7 Centre de Inovare Digitală din România pentru implementarea tehnologiilor inovative în companii și administrație

Finanțăm cu 24 de milioane de euro cele 7 Centre de Inovare Digitală din România pentru implementarea tehnologiilor inovative în companii și administrație

În ședinta de miercuri, 18 septembrie 2024, Guvernul României a aprobat Strategia națională pentru dezvoltarea și susținerea digitalizării prin Centrele…
Sari la conținut