Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a avut astăzi o întâlnire cu E.S. doamna Kathleen A. Kavalec, ambasadorul Statelor Unite în România, pentru a discuta despre posibilitățile de colaborare în cadrul proiectelor pe care Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, le are în desfășurare în sfera de digitalizare și cercetare.
“Ministerul pe care îl conduc gestionează domenii cheie de dezvoltare la nivel național: transformare digitală, cercetare, conectivitate și inovare. Avem investiții majore în cercetare și transformare digitală prin componentele 7 și 9 din PNRR și lucrăm la extinderea rețelelor de mare viteză. Sunt pași importanți pe care acest minister i-a făcut iar parteneriatul cu Statele Unite ale Americii și sprijinul acestora pot aduce României, pe termen lung, beneficii de necontestat”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.