Skip to content

Colaborare științifică istorică: IFIN-HH și Laboratorul SLAC de la Stanford semnează un memorandum de înțelegere pentru proiectul ELI-NP (laserul de la Măgurele)

În ședința de astăzi, Guvernul României a aprobat un memorandum promovat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), care privește dezvoltarea infrastructurii de cercetare Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), construită prin proiectul european cu același nume implementat de Institutul Național de cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) la Măgurele.

SLAC National Accelerator Laboratory (SLAC) din Statele Unite ale Americii, laborator al Departamentului Energiei din Statele Unite ale Americii, din cadrul Universității Stanford, și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” – Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (IFIN-HH/ELI-NP) din România au semnat, zilele trecute, un memorandum de înțelegere referitor la colaborarea între cele două instituții în domeniul accelerării de particule și al studiilor asociate de fizică nucleară. Acest acord istoric oferă oportunitatea colaborării pe tematici concrete între IFIN-HH/ELI-NP și SLAC pentru finalizarea Sistemului fascicul gama al ELI-NP, sistem complementar laserului de mare putere de la Măgurele.

În baza Memorandumului de înțelegere semnat între Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei și SLAC National Accelerator Laboratory, părțile vor stabili direcțiile principale de colaborare, modalitățile de transpunere în practică și costurile asociate.

Acordul dintre IFIN-HH și SLAC, institutul Universității Stanford și al Departamentului Energiei al Statelor Unite ale Americii, care cercetează la cel mai înalt nivel accelerarea electronilor și fotonica nucleară, are o triplă semnificație. Mai întâi, este o recunoaștere a excelenței cercetării românești, care stă alături de un institut de top la nivel mondial. Apoi, este o nouă expresie a parteneriatului strategic România-SUA, pe componenta de cercetare, complementară componentelor de securitate și dezvoltare economică. Nu în ultimul rând, implicarea SLAC asigură cea mai bună perspectivă pentru avansarea sistemului gama cu energie variabilă, parte din proiectul ELI-NP, laserul de mare putere de la Măgurele. Ca absolvent al Universității Stanford, sunt cu atât mai mândru că această colaborare a fost demarată, un rezultat obținut după șase luni de eforturi, vizite oficiale și inclusiv implicarea diasporei științifice românești”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Urmare aprobării Memorandumului în ședința de astăzi, colaborarea științifică dintre Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei și SLAC National Accelerator Laboratory va permite completarea cu succes a sistemului de fascicul gama de la ELI-NP, iar în România se va dezvolta expertiză de înalt nivel tehnologic în domeniul acceleratorilor de particule, în particular, acceleratori de electroni, și în cel al fotonicii nucleare cu fascicule gama.

Din aceeași categorie...

Ministrul Bogdan Ivan: de astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online de pe www.ghișeul.ro

Ministrul Bogdan Ivan: de astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online de pe www.ghișeul.ro

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți…
MCID a organizat conferința de prezentare a programului Nucleu

MCID a organizat conferința de prezentare a programului Nucleu

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”…
Finanțăm cu 50 de milioane de lei transformarea digitală a 1000 de primării și consilii județe

Finanțăm cu 50 de milioane de lei transformarea digitală a 1000 de primării și consilii județe

La propunerea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi actul normativ pentru finanțarea…
Sari la conținut